In această unitate elevii vor fi îndrumati să descopere trăsăturile operei lirice, resursele stilistice (figuri de stil, elemente de prozodie, imagini artistice) pe care scriitorii le abordează pentru a exprima sentimente, emoţii, gânduri, atitudini ale fiinţei umane în faţa vieţii. De asemenea vor învăţa să utilizeze diferite modalităţi de interpretare a textului literar şi să argumenteze trăsăturile unui text liric, apoi să creeze ei insişişi eseuri în care să îşi exprime punctul de vedere. Aceştia vor cerceta diferite aspecte privind viaţa şi opera scriitorilor, concepte referitoare la elemente de lexic sau fonetică, utilizând atât mijloacele tradiţionale (cărţi, dicţionare, albume, ziare, reviste), cât şi mijloace moderne: (Internet-ul, enciclopediile virtuale, filmele documentare create cu ajutorul TIC.) Tot în această unitate, elevii vor studia elemente de lexic ( structura vocabularului; mijloace interne şi externe de îmbogăţire a vocabularului, familia lexicală) şi vor reactualiza noţiunile de fonetică studiate în anii anteriori (sunetele limbii române, corespondenţa sunet-literă, diftongi, triftongi, hiat, despărţirea cuvintelor în silabe, rolul stilistic al sunetelor în operele literare, raportul dintre realitate şi literatură). Pe parcursul realizării proiectelor, elevii vor descoperi modalităţi de aplicare a acestor noţiuni în situaţii concrete de comunicare, vor fi capabili să structureze şi să creeze diferite tipuri de comunicare scrisă, orală, multimedia, îşi vor dezvolta creativitatea, gândirea critică, abilităţile de lucru în echipă şi individual. De asemenea, vor crea produse multimedia în care să sintetizeze cunostintele învăţate (de exemplu prezentări power- point, publicaţia electronică). Textul-suport utilizat la lecţiile de literatură sunt:Fiind băiet păduri cutreieramde Mihai Eminescu
Întrebare esenţială:
Cum a luat naştere poezia românească? Întrebările unitatăţii de învăţare: Cine a fost cel mai mare poet român?
De ce merită să-i citim poeziile? Întrebări de conţinut: Unde se află casa memorială a scriitorului? De ce poetul descrie aproape în toate poeziile sale natura? Care dintre poeziile poetului sunt renumite? Cât de mult a contribuit poezia eminesciană în dezvoltarea literaturii româneşti
Genul liric
In această unitate elevii vor fi îndrumati să descopere trăsăturile operei lirice, resursele stilistice (figuri de stil, elemente de prozodie, imagini artistice) pe care scriitorii le abordează pentru a exprima sentimente, emoţii, gânduri, atitudini ale fiinţei umane în faţa vieţii. De asemenea vor învăţa să utilizeze diferite modalităţi de interpretare a textului literar şi să argumenteze trăsăturile unui text liric, apoi să creeze ei insişişi eseuri în care să îşi exprime punctul de vedere. Aceştia vor cerceta diferite aspecte privind viaţa şi opera scriitorilor, concepte referitoare la elemente de lexic sau fonetică, utilizând atât mijloacele tradiţionale (cărţi, dicţionare, albume, ziare, reviste), cât şi mijloace moderne: (Internet-ul, enciclopediile virtuale, filmele documentare create cu ajutorul TIC.)
Tot în această unitate, elevii vor studia elemente de lexic ( structura vocabularului; mijloace interne şi externe de îmbogăţire a vocabularului, familia lexicală) şi vor reactualiza noţiunile de fonetică studiate în anii anteriori (sunetele limbii române, corespondenţa sunet-literă, diftongi, triftongi, hiat, despărţirea cuvintelor în silabe, rolul stilistic al sunetelor în operele literare, raportul dintre realitate şi literatură).
Pe parcursul realizării proiectelor, elevii vor descoperi modalităţi de aplicare a acestor noţiuni în situaţii concrete de comunicare, vor fi capabili să structureze şi să creeze diferite tipuri de comunicare scrisă, orală, multimedia, îşi vor dezvolta creativitatea, gândirea critică, abilităţile de lucru în echipă şi individual.
De asemenea, vor crea produse multimedia în care să sintetizeze cunostintele învăţate (de exemplu prezentări power- point, publicaţia electronică).
Textul-suport utilizat la lecţiile de literatură sunt:Fiind băiet păduri cutreieram de Mihai Eminescu
Întrebare esenţială:
Cum a luat naştere poezia românească?
Întrebările unitatăţii de învăţare:
Cine a fost cel mai mare poet român?
De ce merită să-i citim poeziile?
Întrebări de conţinut:
Unde se află casa memorială a scriitorului?
De ce poetul descrie aproape în toate poeziile sale natura?
Care dintre poeziile poetului sunt renumite?
Cât de mult a contribuit poezia eminesciană în dezvoltarea literaturii româneşti